Top 10 cei mai BUNI LUNETISTI din istorie (SNIPERI)

Joker
Read Time12 Minutes, 22 Seconds

Lunetiştii sunt trăgători de elită ai forţelor armate,

Specializaţi pe ţintirea inamicului de la distanţe mari.

Acestia au influenţat cursul a numeroase lupte şi au salvat vieţi, iar misiunile lor nu au fost deloc uşoare, ramanand in istorie, fiind respectaţi chiar şi de taberele inamice.

Ei bine, astazi iti prezint: Top 10 cei mai buni lunetisti din istorie.

10.Sergentul Grace

In data de 9 mai 1864, sergentul Grace din armata Confederatiei a realizat ceea ce la acea vreme a fost considerata o lovitura imposibila.

In timpul bataliei de la Spotsylvania, Grace si-a incarcat arma British Whitworth Rifle si a tintit spre generalul John Sedgwick, aflat la o distanta de peste 300 de metri departare, o distanta foarte mare pentru acea vreme.

La inceputul bataliei, toti oamenii lui Sedgwick erau terifiati de tragatorii de elita ai Confederatiei, insa Sedgwick, la amenintarea lui Grace, a refuzat sa se adaposteasca:

“Ce? Barbatii se feresc de gloante de la distanta asta? Ce veti face cand vor ataca toti odata?

Imi este rusine de voi!

Nu ar putea nimeri nici un elefant de la distanta aceasta!”

Cateva secunde mai tarziu, Grace l-a impuscat pe Sedgwick sub ochiul stang.

9.Thomas Plunkket

Thomas Plunkett a fost un soldat irlandez din armata britanica, regimentul British 95th Rifles ).

Ceea ce-l aduce in acest top este faptul ca l-a impuscat pe un general foarte impresionant al armatei franceze, Auguste-Marie-Francois Colbert.

In timpul retragerii din timpul bataliei  din Spania in 1809, Plunkett l-a impuscat pe generalul francez cu o pusca Baker  de la o distanta de 600 de metri.

Avand in vedere inexactitatea incredibila a armelor din secolul al XIX-lea, Plunkett ori era un tragator de elita, ori a avut un noroc imens.

Pentru a dovedi camarazilor sai ca nu a fost vorba nicicum de noroc, Plunkett si-a reincarcat arma si a tras din nou, de data asta tinta fiind un maior venit in ajutorul generalului.

Tinta a fost lovita si de aceasta data, de la aceasi distanta uimitoare de 600 de metri.

Prin comparatie, soldatii britanici de la acea vreme erau antrenati sa tinteasca de la aproximativ 50 de metri.

Plunket a lovit tinta aflata la o distanta de 12 ori mai mare, de doua ori.

Articolul continua dupa recomandari (p)

8.Charles Mawhinney

Chuck Mawhinney este un american ce a servit in Infanteria Marina a SUA ca lunetist in timpul razboiului din Vietnam (1955-1975).

Este considerat cel mai prolific lunetist al Marinei SUA si cel mai bun din razboiul din Vietnam, cu 103 ucideri confirmate si 216 probabile, in doar 16 luni petrecute in razboi.

Cand s-a retras din Marina, nimeni nu a stiut ce rol a jucat acesta in razboi, iar doar cativa dintre camarazii sai stiau despre sarcinile sale.

Abia 20 de ani mai tarziu cineva a scris o carte despre abilitatile sale incredibile de lunetist.

7.Rob Furlong

Rob Furlong este un fost caporal al Fortelor Armate Canadiene.

Pana in 2009, acesta a detinut recordul pentru uciderea unei tinte de la o uimitoare distanta de 2.430 m, fapta s-a petrecandu-se in 2002, cand Furlong a facut parte din Operatiunea Anaconda din Afghanistan.

Cand o echipa de 3 talibani s-au adapostit la poalele unui munte, Furlong a trecut la treaba.

Acesta a folosit o arma de tip McMillan Tac-50  si si-a doborat inamicul din 3 lovituri, datorita distantei imense.

Recordul sau a fost doborat in noiembrie 2009 de catre un lunetist britanic.

6.Vasily Zaytsev

Zaytsev este probabil unul dintre cei mai cunoscuti lunetisti din istorie, in mare parte datorita filmului “Enemy at the gates”).

Vasily Zaytsev s-a nascut in Yeleniskoye si a crescut in muntii Ural.

Inainte de batalia din Stalingrad din cel de-al doilea Razboi Mondial, Zaytsev era functionar in Marina Sovietica, insa cand a citit despre conflictul din oras s-a oferit voluntar pentru prima linie de atac.

Ulterior, acesta si-a deschis o scoala pentru lunetisti, ce se estimeaza ca au ucis peste 3.000 de soldati inamici.

Zaytsev insusi a facut 242 de victime intre octombrie 1942 si ianuarie 1943, desi se crede ca numarul real se ridica la 500.

5.Lyudmila Pavlichenko

In iunie 1941, Pavlichenko avea 24 de ani, iar Germania Nazista invadeaza Uniunea Sovietica.

Aceasta s-a aflat printre primii voluntari ce doreau sa faca parte din armata si a fost repartizata in Divizia de infaterie 25 a Armatei Rosii.

Astfel a devenit una dintre 2.000 de femei lunetiste ale armatei Uniunii Sovietice, iar in batalia de la Odessa a facut 187 de victime in doar 2 luni.

Urmatoarele 8 luni si le-a petrecut in Sevastopol (peninsula Crimeea) unde a facut 257 de victime. 36 din tintele sale au fost lunetisti inamici.

4.Adelbert Waldron

Adelbert Waldron detine recordul pentru cele mai multe victime dintre toti lunetistii din istoria armatei SUA.

Chiar si asa, nu recordul sau il face un lunetist impresionant, ci acuratetea de care a dat dovada.

Un pasaj din cartea “Inside the Crosshairs: Snipers in Vietnam”  a colonelului Michael Lee Lanning ) descrie perfect abilitatile lui Waldron:

“Intr-o dupa-amiaza navigam in recunoastere pe raul Mekong cand deodata asupra vasului a fost deschis focul.

Tot echipajul a incercat sa localizeze inamicul care tragea de la o distanta de peste 900 de metri.

Waldron apoi si-a scos arma, a ochit si a tintit vietnamezul aflat in varful unui nuc de cocos, si asta din prima incercare si de pe o platforma aflata in misccare.

Asa de bun era lunetistul nostru.”

3.Craig Harrison

Craig Harrison este lunetist in armata britanica, detinator al recordului pentru tragerea de la cea mai mare distanta.

Harrison a impuscat doi talibani de la o distanta impresionanta de 2.47 km, cea mai mare din istoria armelor de foc.

Acesta a folosit o arma tip Accuracy International si a declarat ca a fost ajutat de conditiile meteo: vizibilitate 100%, fara vant si temperatura moderata.

 “Cand tragi de la o distanta atat de mare, daca ratezi cu un fir de par, ratezi de fapt cu peste un kilometru”,

A declarat Jon Plaster, fost instructor pentru lunetisti si autor al cartii “The Ultimate Sniper”.

Se crede ca distanta de la care a tras Harrison este atat de mare incat cei doi talibani nici macar nu au auzit focurile de arma.

2.Carlos Normal Hathcock

Carlos Hathcock a fost unul dintre cei mai impresionanti lunetisti ai Marinei Americane.

Pe langa zecile de campionate de tras la tinta castigate, acesta a facut 93 de victime in razboiul din Vietnam.

Astfel, Armata Nord Vietnameza a pus la vremea respectiva o recompensa de 30.000 de dolari pe capul sau.

Aceasta suma era uriasa, avand in vedere ca in general recompensa pentru un lunetist american era de 8 sau 10 dolari.

Hathcock este responsabil si pentru cea mai celebra tragere cu pusca cu luneta din istorie: acesta l-a nimerit pe un alt lunetist in ochi, fix prin luneta propriei sale pusti.

1.Simo Häyhä

Simo Häyhä, poreclit Moartea Alba, a fost un soldat finlandez, responsabil pentru cele mai multe victime facute vreodata de vreun lunetist:

505! Häyhä s-a nascut in localitatea Rautjärvi (Rautgiarvi), in apropierea actualei granite finlandezo-ruse.

Si-a inceput cariera militara la 20 de ani, iar serviciul ca lunetist in 1939.

In “razboiul de iarna” (1939-1940), Häyhä a reusit sa faca 505 victime in mai putin de 100 de zile, la temperaturi de -40 de grade Celsius.

Pe langa victimele facute cu ajutorul pustii cu luneta, acesta a mai ucis 200 de inamici cu mitraliera, numarul victimelor sale ridicandu-se la cel putin 705.

Cel mai impresionant lucru, pe langa numarul de victime si conditiile meteo extreme, este ca Häyhä a facut acest lucru singur, in zapada, timp de 3 luni.

0 0

Autor:

Joker

Joker, o carte plina de mistere.
editor_incepator
Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleppy
Sleppy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %
Next Post

Cat de PERICULOASA este ROMANIA?

Desi Romania este o tara pasnica, Neimplicandu-se in numeroasele probleme actuale ale omenirii, pericolele sunt accentuate si pe acest teritoriu. Am evitat razboaiele, punand mai mult accent pe cultura si […]