Idei fantastice care ar trebui sa fie inventate

dbogdan
Read Time12 Minute, 39 Second

Există numeroase concepte

Care ar putea aduce lumii noi oportunități, idei care, la prima vedere, par ireale, dar cu cât știința și tehnologia evoluează, cu atât mai repede ne apropiem de momentul în care acestea vor deveni realitate.

Acestea fiind spuse, astăzi vom discuta despre idei fantastice care ar trebui să fie inventate.

 

Articolul continua dupa recomandari (p)

Prima pe listă este Colonizarea Oceanelor

Această idee urmărește așezarea permanentă a omului pe aria oceanelor. Așezările de acest tip pot fi situate la suprafața oceanelor, pe fundul acestora sau chiar într-un loc intermediar.

Avantajele colonizării oceanelor includ extinderea zonei locuibile și accestul la resurse mult mai variate.

Metodele teoretice aplicate la colonizarea oceanului pot fi folosite, de asemenea, și la colonizarea spațiului.

Ideea colonizării oceanului poate fi mult mai ușor de realizat în comparație cu cea a spațiului.

Tehnic ideea poate fi adusă la realitate, dar practic trebuie luat în considerare costul financiar pentru susținerea unui astfel de proiect.

Pentru ca eventuala colonie să reușască să fie independentă, aceasta trebuie să urmărească obținerea propriilor resurse, spre exemplu: generarea și exportarea curentului electric produs de mare.

În timp ce taxele pentru achiziționarea terenurilor terestre ar scădea semnificativ, construirea și întreținerea unei structuri plutitoare în largul oceanului ar deveni din ce în ce mai costisitoare.

Următoarea este Antigravitația Reprezintă un obiect sau un loc imun la atracția gravitațională, iar prin asta nu ne referim la o forță opusă gravitației, ci la un corp căruia nu îi poate fi aplicată legea gravitației.

Antigravitația ar putea reduce costul transporturilor și posibilitatea manipulării gravitației în spațiu.

În momentul de față antigravitația este imposibilă de realizat.

Cu toate acestea, există teorii care par să indice existența antigravitației sau cel puțin posibilitatea plutirii. Una dintre cele mai cunoscute teorii este efectul Biefeld-Brown.

Tehnic vorbrind, nu reprezintă antigravitația, ci doar o simulare a acesteia. Un nor încărcat cu ioni pozitivi este atras de către un electron negativ neted.

În 1992, fizicianul rus Evgeny Podkletnov (Iughin Pătcleavnăv) a susținut că a testat cu success un dispozitiv care izolează un corp de atracția gravitațională.

Experimentul a implicat levitația unui disc superconductor deasupra unui magnet.

Nici măcar NASA n-a fost în măsură să reproducă acest test, deși au trecut mai mult de două decenii de la eveniment.

Cert este că, va mai trebui să așteptăm până la momentul în care vom fi capabili să conducem mașini plutitoare.

 

Continuăm cu Tunelul Transatlantic

Ar putea fi un tunel care să străbată Oceanul Atlantic pentru a lega Europa de America de Nord și proiectat pentru transportul feroviar.

Folosind tehnicile avansate contemporane, tunelul ar putea fi capabil să susțină viteze între 500-8000 km/h.

Costurile unui astfel de tunel sunt masive.

În ciuda acestui fapt am putea beneficia de o cursă Londra- New York în mai puțin de o oră și ar putea facilita transportul de bunuri între continente la preț și timp redus.

Până în acest moment nimeni nu a reușit să depășească ideea conceptului, principala barieră care împiedică construirea unui astfel de tunel este costul exuberant de aproximativ 12 trilioane de dolari.

Un astfel de tunel transatlantic ar fi de 215 ori mai lung decât cel mai lung tunel care există, și ar costa de 3000 de ori mai mult.

 

Mai departe avem Wi-fi Global

Conceptul constă în transformarea unui întreg oraș într-o zonă de acces wireless, cu scopul de a transforma accesul wi-fi într-un serviciu universal.

Acest lucru se poate realiza prin furnizarea de rețele de bandă largă pe întinderi mari sau chiar orașe întregi și constănd în rețele de tip meșă.

Planul implică implementarea a sute de routere împrăștiate în aer liber plasate pe stâlpii de lumină.

Această tehnologie există deja în mai multe orașe din întreaga lume.

Din păcate, nu este suficient de comun pentru a putea fi integrată în masă.

De obicei, o firmă privată lucrează în strânsă colaborare cu administrația locală pentru a construi și administra o astfel de rețea.

Finanțarea unui astfel de proiect este atât responsabilitatea conducerii municipiului, cât și a firmei private.

 

Urmează Scutul de energie

Este o anumită formă de câmp de forță conceput pentru protecția împotriva armelor sau a elementelor, care reprezintă un pericol, prin devierea sau absorbirea impactului acestora.

Câmpul este proiectat pe suprafața sau în spațiul din jurul unui obiect.

Expunerea prelungită la astfel de atacuri slăbește scutul și în cele din urmă duce la colapsul acestuia, ceea ce face ca zona protejata să devină vulnerabilă la atac.

Oamenii de știință ar putea realiza un astfel de proiect, dar trebuie să depășească anumite obstacole.

Pe plan financiar costurile pentru o astfel de invenție sunt uriașe, iar pe plan tehnologic totul se reduce la transformarea energiei în materie solidă.

 

În continuare vorbim despre Liftul spațial

Reprezintă o structură capabilă să transporte material de la suprafața Pământului, până în spațiu.

Acest dispozitiv ar putea facilita construcțiile în spațiu, transportul de sateliți și călătoriile spațiale. Acest proiect ar putea deveni realitate foarte curând.

Teoretic, proiectul ar putea include cabluri de susținere, similare ca cele ale unei cabine de lift, ancorate în apropierea Ecuatorului și sfârșindu-se dincolo de orbita geostaționară.

În același timp, ascensoarelor, liftul se va folosi și de o contragreutate pentru a spori eficiența motoarelor.

Înălțimea unei astfel de invenții ar depăși aproximativ 36000 kilometrii altitudine.

Datorită gravitației mai puternice la sol și mai slabe la capăt, cablurile vor fi ținute sub o continuă tensiune.

Cablurile trebuiesc fabricate dintr-un material puternic și subțiere, și mai rezistent decât orice alt material cunoscut.

Momentan, conceptul este aplicabil doar altor planete sau corpuri cerești.

Corpuri cerești precum Marte sau Luna, datorită gravitației lor scăzute, nu ridică o problemă asupra rezistenței materialelor.

Să sperăm că în viitorul apropiat vom face călătorii spațiale cot la cot cu astronauții.

 

Ultimul pe listă este Panaceul

Panaceul reprezintă un remediu care ar putea fi capabil să vindece toate bolile și ar prelungi viața.

Este leacul pentru cancer, sida, viruși și a tot ce dăunează corpului uman.

De secole, oamenii au visat la un astfel de tratament miraculos asociat cu elixirul vieții, o substanță mitică prezentă în diferite culturi, iar, acum, odată cu evoluția științei și a medicinei, ne apropiem considerabil de un astfel de progres.

Comform cercetărilor, poporul indian Cahuilla din Deșertul Colorado au folosit seva roșie a copacului elefant drept remediu panaceutic.

Panaceul este, de asemenea, și un termen dedicat rezolvării tuturor problemelor.

Echivalentul plantei ginseng în limba latină este panax sau panacea, care amintește faptul că planta ginseng a fost folosită intens în medicina tradițională chineză drept panaceu.

De asemenea, în mitologia greacă, Panacea era zeița vindecării universale.

Teoretic, inventarea unui astfel de medicament este posibilă,odată cu avansarea medicinei.

Ce-i drept, generațiile curente nu vor putea beneficia de un astfel de remediu.

0 0

Autor:

dbogdan

Până data viitoare țineți minte, curiozitatea nu ucide!
editor_incepator
Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleppy
Sleppy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %
Next Post

[VR-360 3D 4k] Momente unice în istoria omenirii

Omenirea a fost Martoră la multe evenimente, unele la care s-a minunat, iar altele care i-au fost fatale. Evenimente de-a dreptulspectaculoase care au făcut ca noi, oamenii, să încercăm să […]